Conducerea Primăriei Târgu Mureş a marcat, joi, în cadrul unei festivităţi organizată la statuia principelui Transilvaniei Bethlen Gabor, împlinirea a 405 ani de când municipiul a fost ridicat la rangul de Oraş Liber Regesc.
‘Bethlen Gabor i-a acordat oraşului nostru titlul de ‘oraş liber regesc’, ceea ce a atras după sine dezvoltarea economică şi intelectuală a Târgu Mureşului. Oraşul se afla încă de atunci la răscrucea unor rute comerciale importante. Astăzi e la fel, doar că trebuie să şi profităm de acest atu al nostru. Avem de învăţat şi astăzi de la Bethlen Gabor. Ştim că, în 1613, când a fost ales principe al Transilvaniei, a moştenit de la predecesorul său o ţară secătuită, dar a pus-o la punct. Direcţiile de politică economică şi introducerea sistemului de impozitare au definit dezvoltarea regiunii şi a oraşului nostru. Această moştenire trebuie gestionată responsabil şi conştient. Aceasta este sarcina şi menirea noastră astăzi. Nu este de ajuns doar să ne înclinăm în faţa măreţiei lui Bethlen Gabor, trebuie să-i urmăm exemplul’, a declarat primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltán, în cadrul ceremoniei.
Potrivit primarului, statutul de Oraş Liber Regesc a impus municipiul Târgu Mureş ca unul din cele mai importante oraşe ale Transilvaniei şi, începând din anul 2017, pe 29 aprilie se sărbătoreşte ‘Ziua urbei’, instituită în baza unei Hotărâri a Consiliului Local.
Edilul a arătat că această aniversare obligă conducerea primăriei să ofere cetăţenilor un oraş prosper prin sprijinirea antreprenorilor, a oportunităţilor oferite lor, însă şi prin servicii de calitate oferite de administraţie.
‘Facem primii paşi spre îmbunătăţirea calităţii serviciilor către târgumureşeni. Contribuabilii sunt partenerii noştri şi trebuie să simtă asta de îndată ce trec pragul instituţiei. (…) Direcţia Impozite şi Taxe Locale are în componenţă 4 servicii şi 1 birou, iar noul punct de lucru este destinat exclusiv Serviciului impozite şi taxe persoane juridice şi Biroului inspecţie fiscală. În luna martie a acestui an a fost aprobat, de către Consiliul Local, proiectul privind reorganizarea Direcţiei Impozite şi Taxe Locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Târgu Mureş în Direcţia Fiscală Locală Târgu Mureş – instituţie publică de interes local cu personalitate juridică. Noul spaţiu, funcţional din data de 13.04.2021, este deservit de 2 casieri şi 8 inspectori, existând 3 ghişee (2 pentru casieri şi unul pentru inspector). La nivelul municipiului Târgu Mureş sunt înregistraţi circa 8.000 de contribuabili, persoane juridice’, a precizat edilul.
Soos a precizat că un accent important se va pune pe informatizarea şi digitalizarea serviciilor oferite.