Lansări de volume, lecturi de poezie şi dezbateri sunt incluse în programul României la Târgul de Carte de la Goteborg, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din spaţiul scandinav, care se reia după doi ani.
Participarea României este asigurată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) şi ICR Stockholm.
Temele celei de-a 38-a ediţii a târgului, a cărei ţară invitată de onoare este Africa de Sud, sunt schimbările climatice, literatura poliţistă şi ‘Voci din Ucraina’, o temă suplimentară introdusă ca urmare a războiului din ţara vecină, a anunţat ICR, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Printre invitaţii români ai acestei ediţii se află Corina Oproae (poetă, traducătoare), Ştefan Constantinescu (regizor, artist vizual), Corina Ilea (cercetător, artist vizual), Arina Stoenescu (editor, traducător, scriitor), care participă la evenimente pe diverse scene din cadrul târgului.
Din Suedia participă scriitori, critici literari, traducători, artişti, printre care Mikael Nydahl (traducător), Maria Lantz (artistă, curatoare, scriitoare), Annina Rabe (critic literar), Bengt Berg (poet, traducător, editor), Taliah Pollack (scriitoare de literatură pentru copii şi tineret).
Potrivit ICR, programul românesc din acest an cuprinde lansarea unor cărţi apărute recent în spaţiul suedez, lecturi de poezie, dezbateri pe tema singurătăţii şi a izolării, a crizei climatice şi a explorării spaţiului, dar şi un eveniment conex găzduit de prestigiosul Centru Hasselblad din cadrul Muzeului de Artă din Goteborg.
Joi, la Scena de Poezie va avea loc o lectură din versurile poetei Corina Oproae, a cărei antologie ‘Tidig evighet/O eternitate timpurie’ a apărut în limba suedeză la Simon Editor (2020), în traducerea Teresei Wennberg. Alături de autoare, la eveniment vor mai participa poeţii Isabella Nilsson (Suedia), Lina Ekdahl (Suedia), Vaiva Grainyte (Lituania). Discuţia va fi moderată de Michael Nydahl, traducător, profesor la Academia Valand din Goteborg.
Vineri va fi lansată cartea ‘Noah’s Ark – An Improbable Space Survival Kit’, în prezenţa autorilor Ştefan Constantinescu şi Corina Ilea şi a curatoarei suedeze Maria Lantz, contributoare la volum. O discuţie pe marginea cărţii va avea loc şi în ziua următoare, pe 24 septembrie, la Centrul Hasselblad din cadrul Muzeului de Artă al oraşului Goteborg.
Tot vineri va avea loc şi seminarul ‘Arta de a scrie şi traduce poezie’, avându-i ca invitaţi pe poeta şi traducătoarea Corina Oproae şi poetul, traducătorul şi editorul suedez Bengt Berg, despre procesul traducerii şi al scrierii poeziilor în contextul actual, urmat de o lectură de poezie în limbile română şi suedeză.
Va fi lansată cartea pentru copii ‘Aggskal/Coajă de ou’, rezultat al colaborării dintre autoarea suedeză Taliah Pollack şi ilustratoarea din România Oana Achiţei. Evenimentul este organizat în colaborare cu editura pionier press. Scriitoarea suedeză Taliah Pollack şi editoarea de origine română Arina Stoenescu vor discuta despre volumul recent apărut şi despre importanţa literaturii bilingve pentru copii şi promovarea acesteia în România şi Suedia, arată ICR.
Dezbaterea ‘Singurătatea şi izolarea – libertate sau încarcerare?’ este programată sâmbătă, fiind organizată în colaborare cu clusterul EUNIC Stockholm. Scriitorii Corina Oproae (România), Andrea Winkler (Austria) şi Marcin Wicha (Polonia) vor vorbi, în cadrul unei dezbateri în limba engleză moderată de criticul literar Annina Rabe, despre contextul actual şi modul în care conceptul de singurătate s-a schimbat de-a lungul timpului.
Târgul de carte de la Goteborg, cel mai mare târg de carte din Scandinavia, a fost înfiinţat în 1985, iniţial ca o conferinţă a bibliotecarilor. A devenit unul dintre cele mai moderne şi tehnologizate târguri de profil din lume, cu peste 800 de expozanţi din aproximativ 30 de ţări de pe toate continentele. Atrage anual în jur de 100.000 de vizitatori. În fiecare an sunt acreditaţi la manifestare aproximativ 1.500 de jurnalişti din toată lumea, iar evenimentul şi ţara-invitată sunt, pentru o săptămână, principalul subiect al publicaţiilor suedeze şi al emisiunilor culturale radio-tv.