AcasăStiri generaleTârgul Mărţişorului, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Târgul Mărţişorului, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează şi în acest an Târgul Mărţişorului, însă vor fi mai puţini participanţi din cauza pandemiei de COVID-19.

Evenimentul începe vineri şi se va încheia pe 1 martie.

Potrivit unui comunicat al muzeului, cei 150 de participanţii invitaţi – studenţi, artişti, meşteşugari – folosesc ca sursă de inspiraţie lumea şi mitologia ţărănească ori imaginează noi forme ale creativităţii urbane: de la obiectul manufacturat şi reciclat care foloseşte materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje şi semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenţionale.

Alături de ei, se vor afla, ca în fiecare an, şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi sprijin pentru categoriile defavorizate.

De asemenea, la târg se vor comercializa turtă dulce, prăjituri, dulceţuri, sărăţele, fructe deshidratate şi ceaiuri de leac.

Preţul biletului de intrare la târg este pentru adulţi de 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei.

Nu este necesară prezentarea certificatului verde pentru intrarea la târg.

Evenimentul se va organiza între orele 10,00 şi 18,00, cu respectarea restricţiilor pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.

Alături de alte instituţii de presă, AGERPRES este partener media al evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks