Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că depinde de fiecare cetăţean în parte şi de respectarea regulilor de protecţie sanitară pentru a avea în România o creştere limitată a cazurilor noi de COVID-19 şi nu una exponenţială. ‘Ţin să menţionez în continuare trendul ascendent pe care ne aflăm. Dacă vom analiza lista ţărilor de risc, vom putea regăsi SUA, Spania, Franţa, Olanda, Belgia, Marea Britanie, acolo unde avem un număr ridicat de cazuri noi pe zi, de aceea avem şi restricţiile, fiindcă suntem întrebaţi des de întoarcerea concetăţenilor noştri în ţară. În acelaşi context, trebuie evaluată şi evoluţia noastră, atât pe transmiterea comunitară, cât şi pe reîntoarcerea concetăţenilor noştri. De menţionat regulile, care rămân aceleaşi: portul măştii, distanţare, dezinfectant. Avem o viaţă activă, vrem să rămânem cu o viaţă activă. Creşterea numărului de cazuri duce şi la creşterea acelui indice cumulat la 14 zile, raportat la mia de locuitori. Evoluţia, cu creşterea de cazuri noi, duce şi la restricţii. Depinde doar de noi, de fiecare în parte, de respectarea acestor precauţii şi reguli, pentru a avea o creştere limitată şi nu exponenţială’, a declarat Nelu Tătaru, marţi, la Palatul Victoria. El a punctat că o creştere exponenţială înseamnă ‘forţarea’ sistemului medical, înseamnă cazuri multe în terapie intensivă, înseamnă aglomerarea Unităţilor de Primiri Urgenţe. ‘În acest sens, în următoarea perioadă, vom avea şi modificări pe care să le aducem prin ordin de ministru şi ordonanţe de urgenţă, la nivelul Legii 136, adaptând monitorizarea tratamentului şi evaluarea cazurilor asimptomatice, uşor simptomatice sau simptomatice cu comorbidităţi. Zilele următoare vom avea puse şi aceste măsuri, după discuţiile cu grupul tehnico-ştiinţific, în evaluarea pacienţilor. Rămâne şi ţine doar de noi să gestionăm această pandemie şi, repet ce am spus în mai multe rânduri, această pandemie se tranşează în pre-spital, nu în spital’, a punctat Tătaru.