AcasăStiri generaleTătaru: Nu mă aştept la un nou lockdown

Tătaru: Nu mă aştept la un nou lockdown

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Institutul Fundeni că nu se aşteaptă la ‘un nou lockdown’ – stare de urgenţă cu izolare la domiciliu -, ci doreşte ca toată lumea să respecte regulile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. ‘Eu nu mă aştept la un nou lockdown, mă aştept ca toată lumea să respecte nişte reguli şi nişte precauţii. Atât timp cât nu respectăm, putem avea tot felul de scenarii. În condiţiile în care ne aflăm cu o lună deosebit de dificilă prin reluarea multor activităţi, noi nu cerem decât respectarea acelor norme de aplicare a acelor reluări de activitate’, a spus Tătaru. El a afirmat că nerespectând regulile, va creşte numărul de cazuri de infecţie cu noul coronavirus. ‘Respectând aceste norme, avem o menţinere în platou, în jurul a 1.500 de cazuri pe zi, urmând ca în a doua jumătate a lunii octombrie, după ce trecem această lună de foc, să putem să ne gândim şi la o pantă descendentă. Dacă nu respectăm acele lucruri, putem vedea o creştere până spre 2.000 de cazuri pe zi şi atunci vom vedea cum trepidează şi unităţile de primiri urgenţă şi terapie intensivă, precum şi secţii de boli infecţioase’, a mai spus ministrul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks