Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, pe amplasamentul Spitalului regional de urgenţă Cluj, că viitoarea unitate medicală este în faza verificării documentaţiei şi a evaluării proiectului. ‘Ne aflăm pe amplasamentul viitorului Spital regional de urgenţă Cluj, unul din cele trei spitale pentru care Guvernul Ludovic Orban a aprobat indicatorii economici şi s-a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării şi au şi avizul Comisiei Europene. Spitalul regional de urgenţă Cluj a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pe 5 mai, iar pe 22 iunie a obţinut şi avizul Comisiei Europene. Pe 17 iulie s-au deschis licitaţiile pentru proiecte, aflându-ne în acest moment la verificarea documentaţiei unice de achiziţii europene, precum şi la evaluarea proiectelor’, a spus Nelu Tătaru, într-o declaraţie de presă. El a adăugat că, printre altele, Spitalul regional de urgenţă Cluj va avea o suprafaţă totală de 151.000 mp, utilă 70.000 mp, iar amprenta la sol va fi de 28.800 mp. Spitalul va deservi toată patologia, va avea 849 de paturi, 744 de paturi pentru spitalizare acuţi, 105 paturi pentru situaţii şi structuri critice, 60 paturi UPU, 70 cabinete ambulatoriu, 15 cabinete şi paturi spitalizare de zi pentru specialităţile chirurgicale. De asemenea, el a mai spus că spitalul va avea cinci etaje, parter şi subsol şi un heliport, iar în cadrul său se vor desfăşura şi activităţi didactice. În cursul zilei de marţi, premierul Ludovic Orban, însoţit de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, au avut o întâlnire cu reprezentanţii conducerii Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ şi au participat la semnarea Contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3A2 şi 3B1, cuprinsă între Nădăşelu – Mihăeşti – Zimbor, cu o lungime de 30,06 km. De asemenea, ei au participat la semnarea protocolului de Asociere a UAT Câmpia Turzii-UAT Turda, în vederea realizării în parteneriat a proiectului de investiţii ‘Centura Ocolitoare Turda-Câmpia Turzii’, şi au vizitat amplasamentul proiectului Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. AGERPRES / (A – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)