Teatrul Ion Creangă prezintă în format online, în perioada 29-31 ianuarie, cea de-a şaptea ediţie ‘TIC PITIC – Zilele Small size’, un eveniment care promovează beneficiile contactului cu lumea teatrului de la cele mai fragede vârste. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, timp de trei zile, pagina de Facebook a Teatrului Ion Creangă se transformă într-o platformă de explorare şi joacă teatrală, cu o serie de experienţe educative dedicate copiilor de vârstă mică (sub 3 ani) şi de vârstă preşcolară (3-6 ani), dar şi cu activităţi menite să provoace întreaga familie să creeze şi să se joace împreună. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani, programul propune un pachet de activităţi inspirate din universul spectacolului ‘Pernuţa somnoroasă’. Creat de Carmen Palcu şi Voicu Hetel, spectacolul aduce în atenţia copiilor vineri, de la ora 17,00, o poveste simplă, compusă din gesturi, mişcare şi imaginaţie. Pornind de la tematica spectacolului, programul include un atelier de bricolaj sub îndrumarea actriţei Nicoleta Rusu, care va arăta cât de uşor se poate confecţiona o jucărie senzorială (Creează o pernuţă senzorială pentru micuţul tău), dar şi o sesiune de jocuri motrice şi de dezvoltare a vocabularului, susţinută de actriţele Andra Mirescu şi Andreea Gaica (Printre pernuţe – jocuri de explorare). Pentru copiii cu vârsta între 3 şi 6 ani, programul este structurat în jurul spectacolului ‘Punguţa cu doi bani’, care va putea fi urmărit în premieră online, sâmbătă, începând cu ora 10,00. După vizionarea spectacolului, copiii sunt invitaţi să continue explorarea #online cu două ateliere inspirate din universul poveştii lui Ion Creangă. Primul dintre acestea, pregătit de actriţa Maria Ţăran (Joaca de-a teatrul la tine acasă: De-a Punguţa cu doi bani), iar cel de-al doilea atelier, cu actorii Voicu Hetel şi Ciprian Niculae, îi aduce la masa de bricolaj pe protagoniştii spectacolului (boierul avar şi cocoşul hoinar), de data aceasta pentru a confecţiona nu una, ci două puşculiţe cu doi bani (Atelier Puşculiţa năzdrăvană). În premieră, cea de-a şaptea ediţie a Zilelor Small size la Bucureşti propune şi o componentă internaţională. Două activităţi create de artişti belgieni pot fi urmărite în cadrul programului: ‘Umbra mea’ (‘Ma Tache’), un spectacol nonverbal pentru preşcolari, susţinut de Compania Ô Quel Dommage şi Nani-nani (Numi-Numi), un mini-concert pentru bebeluşi, produs de Compania Klankennest sau Cuibul cu sunete. Prin formatele propuse (nonverbal/muzical), cele două activităţi pot fi apreciate de micuţii spectatori indiferent de limba pe care aceştia o vorbesc sau de locul de unde urmăresc programul. Programul este completat de o întâlnire pentru părinţi, prilejuită de contextul actual (Întâlnire #online: Efectele pandemiei asupra copiilor), cu actriţele Carmen Palcu şi Julieana Drăghici de la Teatrul Ion Creangă.