Teatrul Stela Popescu din Bucureşti are, începând cu stagiunea de toamnă, un sediu în clădirea Palatul Arta din strada Batiştei, numărul 14, a anunţat managerul instituţiei, actorul Cristian Şofron.
‘Vreau să vă dau o veste: Teatrul Stela Popescu are, în sfârşit, o casă a lui, un sediu al lui. De puţin timp, foarte puţin timp, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât să preluăm Palatul Arta, ceea ce înseamnă minunata clădire din Batiştei numărul 14, cea de lângă Intercontinental. Pentru noi este o provocare extraordinară şi vom face tot ce vom putea să onorăm această clădire. Sigur că avem o problemă, şi noi şi oficialităţile, faptul că până în acest moment această clădire este gradul I de risc seismic, dar noi ne-am asumat acest lucru pentru că până la urmă cineva, odată şi o dată, trebuia să se apuce de această minunăţie de clădire, clădire de patrimoniu, Art Deco, printre puţinele din Bucureşti, o clădire absolut superbă. Prioritatea noastră în acest moment este aceea de vedea exact, prin hăţişul legislativ, care sunt paşii de urmat pentru a face această consolidare a clădirii’, a declarat Cristian Şofron, pentru AGERPRES.
El a precizat că se intenţionează o reevaluare seismică a clădirii şi după aceea se va decide dacă se vor putea juca spectacole în acel spaţiu.
‘Nu avem un termen stabilit pentru începutul reparaţiilor. Propunerea CGMB, susţinută şi de noi, este ca acest lucru să se întâmple cât mai devreme, intenţionăm să mai facem o reevaluare a clădirii, pentru că ultima evaluare a fost prin 2005-2006 care a dat gradul I, vrem să fim siguri că este necesară această investiţie, probabil că nu foarte mică în restaurarea clădirii, vom încerca să facem încă o astfel de operaţiune şi, dacă nu, dacă iese tot gradul I, ne vom înhăma, cu sau fără ghilimele, la realizarea acestui proiect, care, credem noi, este foarte important pentru Bucureşti, pentru bucureşteni, pentru teatrul din Bucureşti. Noi nu ne-am putut muta încă decât din punct de vedere socio-administrativ. Nu putem juca aici, nu putem chema spectatori’, a mai spus managerul.
El a precizat că, dacă spectacolele indoor nu vor putea fi susţinute în sediul din strada Batiştei, atunci se va apela la ‘colegii din teatrele bucureştene pentru a face un protocol cu ei, în ideea în care să putem juca şi noi o perioadă în teatrele lor şi sunt convins că vom avea înţelege din acest punct de vedere’.
Cristian Şofron a afirmat că deschiderea stagiunii de toamnă va avea loc cu un spectacol outdoor, la Grădina de Vară Herăstrău.
‘Pe 11 septembrie începem cu spectacolul ‘Anatomia unui clişeu’, în Grădina de Vară din Herăstrău, un spectacol cu Crina Matei şi Ana Maria Ivan, care a avut premiera de curând şi este în regia lui Chris Simion, pe un text original de Alexandru Doru Spătaru’, a spus managerul Teatrului Stela Popescu.
La începutul lunii septembrie, Teatrul Stela Popescu va susţine o deplasare în două comune din apropierea Făgăraşului, unde va prezenta spectacolul ‘Ceapa’.
‘Tot în septembrie avem o surpriză pe care o oferim, vom merge în deplasare în două comune din apropierea Făgăraşului, pentru că noi considerăm că arta trebuie dusă şi acolo unde oamenii sunt doritori, dar nu au teatru, nu au posibilitatea să vadă foarte des astfel de lucruri. Aşadar, în 3 şi 4 septembrie vom merge în comunele Jibert şi Şinca Nouă cu spectacolul ‘Ceapa’ în regia lui Dan Tudor, cu Adrian Păduraru, Alexandra Velniciuc, Ana Maria Ivan alături de alţi actori ai teatrului nostru’, a dezvăluit Cristian Şofron, precizând că toate cheltuielile pentru această deplasare vor fi acoperite de organizatori.
În noua stagiune va definitiva şi o colaborare cu UNATC în cadrul căreia doi tineri regizori vor monta două spectacole pe scena Teatrului Stela Popescu.
‘Pentru proiectele noi, săptămâna viitoare vom definitiva o colaborare cu Facultatea de Teatru, cu UNATC, în ideea ca doi regizori ai facultăţii să monteze două spectacole la teatrul nostru. Nu pot spune titlurile, dar ele vor fi titluri importante. Aşadar, activitate pe toate planurile, şi cea administrativă, dar, bineînţeles, şi cea artistică’, a conchis Cristian Şofron.