Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, a informat, marţi, că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este prevăzut un fond de 200 de milioane de euro pentru a finanţa idei inovative.
‘În PNRR, avem, să spunem, credinţa că va trece de Comisie un fond de 200 de milioane de euro, pe care i-am gândit pentru a finanţa idei. Idei inovative din primul stadiu, pentru că în România de regulă finanţările vin de la un anumit grad de maturitate a ideilor, când ele par să aibă ADN de produs, însă eu am convingerea că s-au pierdut foarte multe idei pentru că nu au fost finanţate atunci când erau embrioni. Cred că este o veste bună’, a declarat ministrul, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului online Bucharest Tech Week, dedicat tehnologiei şi inovaţiei din România.
Potrivit lui Teleman, aceasta este una dintre propunerile din PNRR agreate de Comisia Europeană. ‘Până acum, acest fond care se va transforma în instrumente financiare este în propunerile agreate de Comisie şi, practic, va trebui să mai detaliem cum va funcţiona’, a explicat el.