Acasă55Teleman: Proiectul Laserului de la Măgurele va fi livrat la timp

Teleman: Proiectul Laserului de la Măgurele va fi livrat la timp

Ministrul demisionar al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian-Sergiu Teleman, a declarat marţi că proiectul Laserului de la Măgurele va fi ‘livrat la timp’ pentru a fi inclus în European Research Infrastructure Consortium.

‘Laserul de la Măgurele. Am găsit proiectul în curs de deblocare de reluare a dialogului cu părţile care pot contribui la prezenţa României în acel consorţiu. (…) În acest moment suntem într-o etapă foarte avansată şi până la termenul limită de predare, de încheierea proiectului, care este în martie 2023, România va face parte din acest consorţiu (Comitetul ELI ERIC – Extreme Light Infrastructure – European Research Infrastructure Consortium n.r.). Avem toate motivele să credem că am recuperat timpul şi vom livra acest proiect la timp’, a asigurat Teleman, într-o conferinţă de presă de bilanţ.

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), Mihnea Costoiu, declara pe 9 mai, pentru AGERPRES, că România a pierdut definitiv statutul de membru fondator al Extreme Light Infrastructure Delivery Consortium / European Research Infrastructure Consortium, deşi a fost prima ţară care a demarat proiectul.

‘În ultimii doi, trei, patru ani lucrurile s-au schimbat fundamental tocmai că am înlocuit specialiştii. (…) Am înlocuit oamenii care sunt în stare să poarte, au fost în stare să poarte un dialog instituţional politic pe politica ştiinţei, la acest lucru mă refer, cu oameni care nu sunt din domeniu, cu tot felul de filozofi, fără să vreau să jignesc, sunt oameni poate valabili în domeniul lor, dar care nu au niciun fel de legătură cu domeniul şi acest lucru a dus la o incapacitate de a dialoga cu reprezentanţii ştiinţifici din ELI DC şi din Europa (…) Din nefericire, faptul că oameni care nu se pricep sunt de ceva perioadă în dialog cu partenerii noştri europeni a scăzut încrederea la zero până când această încredere şi acest minim fir de legătură s-a rupt. Astăzi România a pierdut ceva ce nu mai poate câştiga niciodată, chiar dacă oficialii spun altceva, şi anume statutul de membru fondator. Acum vorbim de posibilitatea ca România să devină observator, ori România nu este observator, România este fondator al acestui DC. Aşa am plecat până când încrederea s-a rupt’, a spus Mihnea Costoiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării.

El susţinea că laserul are nevoie de finanţare pentru mentenanţă, pentru a susţine experimentele şi afirma că Laserul de la Măgurele este în pericol de a se ‘prăbuşi’.

‘Fără recunoaşterea activităţii laserului de către comunitatea ştiinţifică şi respectiv de către Comisia Europeană pe baza recomandării specialiştilor laserul se va prăbuşi. Laserul are o şansă cu ghilimele de rigoare să se prăbuşească total pentru că nu va mai putea primi finanţare decât ceea ce va acorda România din bugetul propriu, ceea ce este absolut insignifiant’, a spus rectorul Universităţii Politehnica.

Mihnea Costoiu a făcut un apel către universităţi, institute de cercetare, dar şi către clasa politică să ‘depună un efort constant’ pentru ‘a salva cel mai mare proiect ştiinţific din ultimii 50 de ani’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks