Un autocamion s-a răsturnat, duminică, pe E70, în localitatea teleormăneană Peretu, în urma accidentului o persoană murind şi o alta fiind rănită, a informat ISU Teleorman.
‘În urma acestui eveniment au rezultat două victime, de gen masculin, de aproximativ 40 de ani, încarcerate, una cu multiple traumatisme, iar cealaltă cu leziuni incompatibile cu viaţa. Ambele persoane au fost extrase de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Victima politraumatizată a fost preluată de echipajul de pe ambulanţă, a primit primul ajutor şi a fost transportată la Unitatea Primiri Urgenţe Alexandria. După asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări’, a precizat ISU Teleorman.
La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o ambulanţă.