O tânără de 20 de ani din comuna teleormăneană Vităneşti este dispărută de la domiciliu, fiind plecată voluntar de acasă din luna august, informează, luni, IPJ Teleorman.
‘Solicităm sprijinul cetăţenilor pentru identificarea unei tinere, Chiran Florina Alina, în vârstă de 20 de ani, reclamată ca fiind dispărută de pe raza comunei Vităneşti, judeţul Teleorman. (…) Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Vităneşti au fost sesizaţi în data de 17 octombrie a.c. despre faptul că tânăra ar fi plecat voluntar de la domiciliu din luna august’, precizează IPJ Teleorman.
Poliţia face publice semnalmentele tinerei dispărute: înălţime aproximativ 1,75 m, greutate 55 kg, faţa ovală, ochi căprui, părul şaten, lungime medie.
Persoanele care pot furniza informaţii despre aceasta sunt rugate să contacteze Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman la tel. 0247/407.166, 0247407006 – Biroul Urmăriţi, să informeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la telefonul de urgenţă 112.