Tenismanul american Denis Kudla a fost testat pozitiv la COVID-19 în timpul calificărilor pentru turneul Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, luni, la Doha (Qatar), oficialii întrerupând meciul pe care îl disputa acesta pentru a-i anunţa rezultatul testului, relatează Xinhua. Kudla este al doilea jucător forţat să se retragă din faza preliminară a turneului Australian Open după un test pozitiv, americanul alăturându-se argentinianului Francisco Cerundolo în hotelul desemnat pentru carantină. ”Autorităţile sanitare locale, medicul turneului şi o echipa medicală monitorizează fiecare individ. În prezent se efectuează ancheta epidemiologică pentru determina care sunt contactele apropiate”, a precizat federaţia australiană de tenis, organizatoarea calificărilor de la Doha. În ciuda faptului că a fost pus în carantină, Kula (114 ATP) a fost declarat câştigător al meciului cu marocanul Elliot Benchetrit, cu scorul de 6-4, 6-3, după ce meciul a fost întrerupt la 5-3 pentru el în setul al doilea pentru comunicarea rezultatului testului. Cei doi şi-au putut încheia apoi meciul, dar Benchetrit, pe lângă amărăciunea produsă de înfrângere, se confruntă acum şi cu teama că ar fi contractat virusul. ”Acum aşteptăm să vedem dacă sunt considerat contact apropiat sau nu. Iar dacă sunt, e cu atât mai trist, pentru că am pierdut meciul, am jucat contra unui jucător testat pozitiv, iar ei nu au reuşit să dea rezultatul testului înaintea meciului”, a spus Benchetrit. Un purtător de cuvânt al Tennis Australia a declarat pentru Xinhua că toţi jucătorii participanţi la calificările pentru Australian Open au prezentat cel puţin un test negativ la COVID-19 de la sosirea la Doha. ”Toţi jucătorii au fost testaţi la sosirea la Doha şi izolaţi până când au prezentat un test negativ. Doar după aceea au putut pătrunde în mediul controlat al turneului”, a precizat oficialul. Jucătorii care vor participa la turneul Australian Open, programat să debuteze pe 8 februarie, la Melbourne, vor fi testaţi la sosire şi izolaţi până când vor prezenta un test negativ. Ei vor trebuie să petreacă 14 zilee în carantină obligatorie, perioadă în care vor fi testaţi în fiecare zi. Participanţii, circa 1.200 de jucători, oficiali şi membri ai echipelor, vor începe să sosească la Melbourne începând de joi, cu zboruri charter, a precizat ministrul Poliţiei şi Serviciilor de Urgenţă din Statul Victoria, Lisa Neville. Ei vor fi carantinaţi în hotel şi au fost avertizaţi în privinţa încălcării carantinei cu sancţiuni severe, inclusiv legale, notează DPA. Jucătorii îşi pot părăsi camere doar timp de maximum cinci ore pe zi pentru antrenament sau tratament, pentru a reduce riscul accidentărilor. Oricine va fi testat pozitiv, precum şi cei identificaţi drept contacţi apropiaţi, va fi transferat într-un hotel desemnat şi nu va mai lua parte la restul competiţiei până când nu vor prezenta un test negativ. ”Presupunem că fiecare jucător de tenis care vine … are potenţialul de a fi pozitiv”, a precizat Neville. ”Am instaurat cele mai stricte şi dure reguli care se aplică în tenis în toată lumea”, a subliniat ministrul, care vrea ca desfăşurarea turneului de la Melbourne să nu prezinte niciun risc pentru locuitorii statului Victoria. Cei mai buni şase jucători ai lumii, la feminin şi masculin, printre care şi românca Simona Halep, vor intra în carantină la Adelaide, unde vor juca un turneu de pregătire, iar ulterior se vor deplasa la Melbourne.. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir)