Tenismanul bosniac Damir Dzumhur va da în judecată organizatorii turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a fost oprit să ia parte la calificări din cauza faptului că antrenorul său Petar Popovic a fost testat pozitiv la COVID-19, transmite Reuters. Popovic a afirmat că testul său a fost unul ”fals pozitiv” deoarece el a avut deja virusul în prima parte a anului şi este ”plin de anticorpi”. Tehnicianul a precizat că a efectuat un nou test, privat, în Serbia, iar acesta a fost negativ, după cum relatează cotidianul francez L’Equipe. Dzumhur, fost număr 23 mondial, şi Popovic au afirmat că li s-a refuzat un al doilea test de către organizatorii turneului de la Roland Garros, Federaţia Franceză de Tenis (FFT). FFT a menţionat, însă, că a urmat protocolul semnat de jucători. ”E un scandal şi o mare frustrare. Sunt sigur că vom câştiga la tribunal. Vor plăti mult pentru asta. Mă scoate din minţi”, a declarat Popovic, marţi, pentru L’Equipe. Cinci jucători şi o jucătoare au fost excluşi din calificările turneului parizian în urma unor teste pozitive. ”Am instituit un protocol în consultare cu serviciile guvernamentale. El a fost semnat de jucători şi de echipele lor pentru obţinerea acreditării. Acestea sunt regulile noastre”, a precizat FFT pentru Reuters. Turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 27 septembrie-11 octombrie, fiind mutat din perioada mai-iunie, când pandemia era în plină desfăşurare. FFT intenţionează să permită accesul a circa 5.000 de spectatori în fiecare zi la meciuri în urma creşterii cazurilor de infectare cu COVID-19 din ultimele zile în Franţa. Iniţial, organizatorii anunţaseră că vor permite accesul a maximum 11.500 fani pe zi. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir)