Tenismanul australian Nick Kyrgios (114 ATP) a anunţat luni că s-a retras din turneul ATP de la Sydney după ce a fost testat pozitiv la Covid-19, dar speră să fie apt pentru Australian Open, care începe săptămâna viitoare, transmite Reuters.
Kyrgios, care urma să joace luni cu italianul Fabio Fognini, cap de serie 7, s-a retras săptămâna trecută şi de la turneul ATP Melbourne Summer Set, din cauza unor simptome asmatice.
”Vreau să fiu deschis şi transparent cu toată lumea, motivul pentru care m-am retras de la Sydney este că am fost testat pozitiv la Covid-19. Mă simt bine pentru moment, nu am simptome. Le doresc tuturor toate cele bune şi stea în siguranţă. Dacă totul merge bine ne vom vedea la Australian Open”, a scris Kyrgios pe Instagram.
Australianul de 26 ani nu a mai jucat din luna septembrie, din cauza unor probleme la genunchi. În 2021, Kyrgios a disputat doar 15 partide, dintre care a câştigat şapte.
Cea mai bună performanţă a lui Kyrgios la Australian Open este un sfert de finală în 2015.