Tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunţat luni, pe reţelele de socializare, că a fost testat pozitiv la Covid-19, la revenirea sa în Spania după participarea la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, unde şi-a făcut revenirea în competiţie după o pauză de patru luni, informează EFE.
‘Salutare tuturor. Vreau să vă anunţ că, la întoarcerea mea acasă după ce am disputat turneul de la Abu Dhabi, am fost depistat pozitiv la Covid-19 în urma unui test PCR efectuat la sosirea în Spania’, a scris Nadal.
Campionul iberic a explicat că, atât în Kuweit, cât şi la Abu Dhabi, a fost testat la fiecare două zile, toate rezultatele fiind negative, ultimul dintre ele fiind efectuat vineri.
‘Acum sunt izolat la domiciliu şi i-am informat pe cei cu care am fost în contact despre rezultatul meu’, a precizat Nadal, recunoscând că are ‘momente neplăcute’, dar speră că starea sa ‘se va îmbunătăţi încetul cu încetul’.
El a explicat totodată că, din cauza acestei situaţii, trebuie ‘să aibă flexibilitate totală’ în privinţa calendarului său şi îşi va analiza opţiunile în funcţie de evoluţie.
Rafael Nadal a inaugurat o academie în Kuweit, unde a disputat un meci împotriva compatriotului său David Ferrer, iar la sfârşitul săptămânii trecute a evoluat la turneul demonstrativ Mubadala World Tennis Championship de la Abu Dhabi unde fost învins de britanicul Andy Murray şi de canadianul Denis Shapovalov.
Spaniolul intenţiona să participe la turneul de la Melbourne, între 3 şi 9 ianuarie, înainte de a evolua la Australian Open (17-30 ianuarie), însă acum prezenţa sa la competiţiile de la antipozi stă sub semnul întrebării.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)