Rezultatele testelor PCR prezentate de tenismanul sârb Novak Djokovic pentru obţinerea unei derogări care să-i permită participarea la turneul Australian Open, în luna ianuarie, au fost ‘valide’, a afirmat miercuri Parchetul din Serbia, la capătul unei anchete, informează AFP.
După ce a obţinut în primă fază o derogare pentru a putea veni în Australia, în baza acestor teste care certificau că a contractat Covid-19 cu o lună înaintea turneului de la antipozi, sârbul, care nu era vaccinat, a fost în final expulzat de către guvernul australian, după un foileton judiciar de zece zile, înaintea startului competiţiei de la Melbourne, din cauza ‘riscurilor sanitare’ pe care le putea reprezenta prezenţa liderului clasamentului ATP.
Potrivit unui test pe care l-a furnizat autorităţilor australiene, Djokovic a fost depistat pozitiv la Covid-19 pe 16 decembrie. Un alt test efectuat pe 22 decembrie a fost negativ.
Însă validitatea acestor teste a fost pusă în cauză de o parte a mass-media, inclusiv de către BBC, din cauza numerelor lor de serie, în condiţiile în care cel din 22 decembrie era inferior celui din 16 decembrie.
‘S-a stabilit printr-o analiză a bazei de date digitale că Novak Djokovic a fost testat de mai multe ori şi că certificatele pentru aceste teste din 16 decembrie şi 22 decembrie 2021 sunt valabile’, a afirmat procuratura sârbă într-un comunicat de presă, adăugând că aceste verificări au fost efectuate de Ministerul Sănătăţii.
Djokovic, deţinătorul recordului de titluri la Australian Open (9), participase însă pe 17 decembrie la un eveniment cu tineri jucători de tenis, la Belgrad, şi acceptase chiar să acorde un interviu, pe 18 decembrie, cotidianului sportiv francez L’Equipe.
El a asigurat că a fost informat în privinţa rezultatului pozitiv al testului PCR abia după întâlnirea din 17 decembrie şi a recunoscut ‘o eroare de judecată’ în legătură cu interviul pentru L’Equipe.
Turneul Australian Open a fost câştigat anul acesta de spaniolul Rafael Nadal, care stabilit un nou record de titluri de Grand Slam (21), devansându-i astfel pe Novak Djokovic şi pe elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de trofee majore.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)