Rusul Daniil Medvedev, numărul 2 mondial, a fost testat pozitiv la noul coronavirus, fiind nevoit să se retragă de la turneul Masters 1.000 care are loc la Monte Carlo, a anunţat Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) într-un comunicat dat publicităţii marţi, citat Reuters.
Medvedev era cap de serie numărul doi la competiţia pe zgură din Principat programată săptămâna aceasta şi al cărei principal favorit este sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP.
Jucătorul rus a fost plasat în izolare şi este monitorizat de echipa medicală a turneului şi de cea a ATP, a mai precizat organizaţia.
Medvedev, în vârstă de 25 de ani, finalist la Australian Open 2021, a câştigat luna trecută turneul de la Marsilia (Franţa), trecându-şi în palmares al zecelea titlu ATP. După acest succes, rusul a urcat pe locul secund în ierarhia mondială, făcând rocadă cu spaniolul Rafael Nadal.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)