Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu propune un proiect care reglementează situaţia terenurilor aflate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti, dar care sunt ocupate de construcţii având alt proprietar.
Bujduveanu precizează, pe Facebook, că în prezent Primăria Capitalei deţine aceste terenuri, dar că ele nu pot fi valorificate şi nici utilizate pentru proiecte de utilitate publică. El menţionează că prin vânzarea terenurilor s-ar obţine venituri noi la bugetul PMB. Proiectul nu vizează terenurile ocupate de construcţii dobândite în baza Legii 61/1990, Legii 85/1992, Legii 112/1995.
‘Legea nu permite concesionarea sau închirierea acestor terenuri ocupate, iar singura modalitate de valorificare este vânzarea prin negociere directă. Aceşti proprietari deţin construcţiile în baza unor sentinţe judecătoreşti definitive, contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu fostele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi alte situaţii. (…) Practic, prin acest demers urmărim deblocarea situaţiei actuale în care atât Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi proprietarul nu pot dispune de teren sau de construcţie. În acest moment, Municipiul Bucureşti nu percepe o taxă de utilizare pentru terenurile în cauză’, scrie Bujduveanu.
Potrivit proiectului, supus dezbaterii publice pe site-ul PMB, se aprobă regulamentul privind procedura de vânzare, prin negociere directă, a terenurilor aflate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti, conform art. 364 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ.
Vânzarea se va face în baza unui contract de vânzare, autentificat notarial, iar sumele obţinute din vânzarea terenurilor, proprietate privată a Municipiului Bucureşti, se fac integral venit la bugetul local.
Taxele ocazionate de autentificarea contractului de vânzare la notar şi efectuarea operaţiunilor de publicitate imobiliară vor fi suportate de către cumpărător. De asemenea, cumpărătorul va suporta cheltuielile ocazionate de documentaţia cadastrală pentru terenurile care nu sunt înscrise în cartea funciară.
Nu vor putea fi vândute: terenurile care constituie obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate al foştilor proprietari; terenurile care fac obiectul unor litigii; terenurile afectate de reţele tehnico-edilitare; terenurile care sunt prevăzute cu regim special sau sunt încadrate ca spaţii verzi.
Conform proiectului, iniţiativa vânzării o are Consiliul General al Capitalei, care se exprimă prin hotărâre, după determinarea situaţiei juridice a terenului, precum şi orice altă persoană fizică sau juridică care deţine în proprietate una sau mai multe construcţii edificate pe terenurile aflate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti.
Preţul minim de vânzare va fi stabilit de valoarea cea mai mare dintre preţul de piaţă determinat prin raportul de evaluare întocmit de evaluatori autorizaţi şi valoarea de inventar a terenului. În termen de 60 de zile de la aprobarea regulamentului se va înfiinţa Comisia de vânzare, componenţa acesteia fiind aprobată prin dispoziţie de primar.
Conform referatului de aprobare, la nivelul PMB sunt înregistrate mai multe cerere care au ca obiect concesionarea/vânzarea terenurilor aflate în domeniul privat al Municipiului Bucureşti aferente construcţiilor deţinute în proprietate de către solicitanţi.
‘Petenţii în cauză au devenit proprietarii acestor imobile/construcţii în baza unor sentinţe judecătoreşti definitive, contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu fostele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. La momentul perfectării contractelor de vânzare-cumpărare terenurile aferente construcţiilor vândute au fost date în folosinţă, deoarece societăţile nu aveau obţinute certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra acestora conform HG nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţi comerciale cu capital de stat’, se arată în document.