Grupul de Luptă aliat din România, pentru care Franţa este naţiune-cadru, reprezintă o ‘contribuţie importantă la întărirea credibilităţii şi eficienţei posturii colective de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre şi o dovadă a solidităţii şi angajamentului aliat consolidat în regiune’, a afirmat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în cadrul unei întrevederi cu omologul său de la Paris, Sebastien Lecornu.
Tîlvăr se află în vizită oficială în Franţa, iar agenda discuţiilor dintre cei doi miniştri a inclus şi tema cooperării, în special în domeniul programelor de înzestrare, transmite MApN.
În ceea ce priveşte cooperarea în cadrul NATO, a fost evocată contribuţia substanţială a Franţei în vederea consolidării prezenţei aliate pe Flancul Estic al Alianţei, în special în regiunea Mării Negre, fiind subliniată importanţa acestei regiuni pentru întreaga securitate şi stabilitate euro-atlantică.
De asemenea, a fost subliniată importanţa sprijinului Uniunii Europene pentru statele din Vecinătatea Estică afectate de situaţia de securitate din regiune, în context fiind evidenţiată situaţia deosebit de vulnerabilă a Republicii Moldova.
În acest context, cei doi miniştri ai Apărării au discutat şi despre colaborarea dintre cele două state în cadrul iniţiativelor europene de dezvoltare a capabilităţilor.