Acasă55Tîlvăr: Rănile Revoluţiei din 1989 nu se vor închide niciodată; avem datoria...

Tîlvăr: Rănile Revoluţiei din 1989 nu se vor închide niciodată; avem datoria să apărăm libertatea şi democraţia

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Victoriei Revoluţiei Române, că rănile produse atunci ‘nu se vor închide niciodată’, iar datoria celor de astăzi este să apere libertatea şi democraţia, câştigate cu sacrificii.

‘Marcăm, astăzi, Ziua Victoriei Revoluţiei Române. Revolta pornită la 16 decembrie 1989, la Timişoara, s-a răspândit în scurt timp în toată ţara, înlăturând, în 22 decembrie, regimul comunist. Cei 1.166 de morţi şi tot atâtea familii distruse şi sfâşiate de durere au plătit pentru Libertate. Mult mai mulţi au fost răniţi, purtând, încă, în trup şi în suflet durerea acelor zile’, a scris Tîlvăr, joi, pe Facebook.

Acesta a subliniat că cei care au redat libertatea şi demnitatea poporului român merită respect.

‘Tuturor celor care ne-au redat libertatea şi demnitatea ca popor le datorăm respectul şi preţuirea noastră. Rănile Revoluţiei din 1989 nu se vor închide niciodată. Avem datoria să apărăm libertatea şi democraţia. Câştigarea lor s-a făcut cu sacrificii, în numele poporului român. Dumnezeu să odihnească sufletele martirilor din Decembrie 1989!’, a adăugat ministrul Apărării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks