Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a participat, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, desfăşurată la Cartierul General al NATO din Bruxelles.
Discuţiile s-au concentrat în principal pe postura de descurajare şi apărare a Alianţei şi pe consolidarea rolului NATO în sprijinul Ucrainei.
Consiliul NATO-Ucraina, planificat pentru prima sesiune a reuniunii, s-a desfăşurat şi cu participarea reprezentaţilor Uniunii Europene. Miniştrii apărării au transmis un semnal politic important privind continuarea sprijinului pentru Ucraina şi consolidarea ajutorului multidimensional acordat acesteia de statele aliate. „Este nevoie să continuăm să ajutăm Ucraina, iar în acest sens foarte importantă rămâne unitatea la nivel aliat, prin acţiuni concrete şi de substanţă”, a subliniat ministrul Tîlvăr.
Ministrul român al apărării a menţionat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, atât în plan bilateral, cât şi multilateral, şi a pledat pentru asigurarea unei coordonări eficiente NATO-UE în cadrul acestei linii de efort.
Pe timpul reuniunii a fost aprobată prima foaie de parcurs dintre NATO şi Ucraina pentru cooperarea în domeniul inovării.
A doua sesiune a fost dedicată agendei de descurajare şi apărare în pregătirea pachetului de decizii ce vor fi aprobate de şefii de stat şi de guvern la Summitul aniversar al NATO de la Washington, ce va avea loc între 9 şi 11 iulie. În intervenţia sa, oficialul român a accentuat importanţa continuării demersurilor privind accelerarea adaptării posturii NATO de descurajare şi apărare în vederea contracarării tuturor ameninţărilor, cu accent pe asigurarea forţelor şi capabilităţilor necesare implementării Planurilor Regionale de Apărare, dar şi pe continuarea eforturilor pentru pregătirea logistică.
„În contextul continuării războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina şi al conduitei tot mai asertive a Rusiei în această regiune, precum şi în logica consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare, semnalăm importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii flancului estic aliat, cât şi a întregului spaţiu euro-atlantic. Am evidenţiat importanţa iniţiativei comune a României, Turciei şi Bulgariei, MCM Black Sea, privind activităţile de deminare în Marea Neagră, pe fondul riscurilor reprezentate de minele în derivă, şi oportunitatea oferită de aceasta pentru participarea aliaţilor interesaţi, cu personal şi capabilităţi. În acelaşi timp, am subliniat rolul Centrului European de Pregătire F-16 din România, un exemplu al cooperării între aliaţi”, a evidenţiat ministrul Tîlvăr.
Ministrul român al apărării a salutat consolidarea rolului NATO în coordonarea sprijinului pentru Ucraina, un aspect esenţial în pregătirea Summitului NATO din iulie.
De asemenea, miniştrii apărării au avut o dezbatere de substanţă cu privire la bugetele alocate apărării şi a modalităţilor de sprijinire a industriei de apărare, la nivel transatlantic.
Ultima sesiune de lucru, Reuniunea în formatul Grupului de Planificare Nucleară (NPG), a avut pe agendă aspectele particulare ale politicii şi planificării nucleare la nivelul NATO.
Consiliul NATO-Ucraina a fost lansat la Summitul NATO de anul trecut, de la Vilnius, ca parte a unui pachet de sprijin pentru Ucraina. Întâlnirea inaugurală avut pe 12 iulie 2023, la nivel de şefi de stat şi guvern.
Articolul Tîlvăr: Regiunea Mării Negre va continua să prezinte importanţă strategică pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii flancului estic apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro