AcasăStiri generaleTimiş: Accident rutier cu şapte persoane implicate, între care doi minori

Timiş: Accident rutier cu şapte persoane implicate, între care doi minori

O persoană a rămas încarcerată într-un autoturism, în urma unui accident rutier care a avut loc, marţi, în apropiere de localitatea Făget, pe drumul naţional DN 68A, şi în care au fost implicate două maşini şi şapte persoane, între care doi minori.

‘În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane, dintre care doi minori şi cinci adulţi. În urma impactului, o persoană a rămas blocată într-un autoturism şi a fost extrasă în stare de inconştienţă, dar cu semne vitale, iar celelalte persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la faţa locului’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare (A2003) şi o ambulanţă SMURD tip B din cadrul Staţiei de Pompieri Făget, cu un efectiv de şase subofiţeri, o autospecială de transport personal şi victime multiple ATPVM din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj cu trei subofiţeri, două elicoptere SMURD de la Arad şi Caransebeş şi două ambulanţe SAJ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks