Trei bărbaţi recalcitranţi au agresat un agent de pază într-un supermarket din Timişoara, miercuri seara, iar unul dintre ei a fost reţinut de poliţie, pentru 24 de ore, pentru tulburarea liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.
Poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi că în incinta unui supermarket din Timişoara, trei bărbaţi au provocat scandal şi au adresat injurii atât clienţilor cât şi angajaţilor, astfel că o angajată a societăţii a acţionat butonul de panică, a anunţat, joi, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Când a sosit agentul de pază, acesta a procedat la interpelarea celor trei persoane, solicităndu-le să părăsească magazinul, iar în momentul în care au ieşit din magazin, agentul a fost agresat de către două dintre persoanele implicate în scandal.
Când au ajuns echipajele de poliţie, la faţa locului a mai fost găsit unul dintre cei trei bărbaţi, recalcitrant, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, acesta a fost condus la sediul secţiei de poliţie pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.
Agentul de pază agresat nu a necesitat îngrijiri medicale.