Poliţiştii locali din Timişoara au dat şase amenzi în valoare totală de aproape 30.000 de lei la şantiere de construcţii care au fost verificate în ultimele două săptămâni.
În cadrul monitorizării locaţiilor în care sunt organizate şantiere, pentru a preveni încălcarea normelor privind gestionarea deşeurilor şi luarea măsurilor legale acolo unde situaţia impune acest lucru, au fost verificate 42 de şantiere din oraş, potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale Timişoara remis, luni, AGERPRES.
În urma acţiunilor întreprinse, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale cu amenzi totale de 9.500 de lei, pentru murdărirea căilor publice, neluarea măsurilor de amenajare a rampelor pentru spălarea roţilor, depozitarea direct pe trotuar de materiale de construcţii în diferite zone din municipiu. O societate care a deschis un şantier pe strada Renaşterii a fost sancţionată cu 20.000 de lei pentru gestionarea neconformă a deşeurilor.
Poliţia Locală Timişoara atrage atenţia atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice să se informeze şi să ia toate măsurile legale privind gestionarea deşeurilor din construcţii, pentru a evita astfel aplicarea de sancţiuni contravenţionale drastice, mai ales că aceste verificări rămân în atenţia poliţiştilor locali.