Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au întocmit dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi fac verificări, după ce o fetiţă de patru ani din localitatea Maşloc a decedat, în urma unui traumatism suferit la nivelul capului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.
‘Poliţiştii au fost sesizaţi (joi, n.red.) că unei fetiţe de patru ani din localitatea Maşloc, i-ar fi fost rău şi ar fi leşinat. Verificările efectuate au stabilit că în noaptea de 7 decembrie, fetiţa ar fi căzut din pat şi s-ar fi lovit la cap. În urma efectuării necropsiei, nu au rezultat alte suspiciuni, decesul survenind în urma hematomului provocat ca urmare a căzăturii, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă’, a anunţat, vineri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Potrivit sursei citate, întrucât fetiţa prezenta şi anumite echimoze pe corp, se efectuează verificări şi pentru rele tratamente aplicate minorului. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)