Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi 16 organizaţii studenţeşti din Timişoara acuză conducerea Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) ‘Eugen Todoran’ din municipiu că încearcă să restricţioneze dreptul studenţilor, prevăzut de lege, de a accesa gratuit serviciile oferite de instituţie.
Preşedinta ANOSR, Oana Alexandra Ţînţar, arată într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES, că BCU ‘a inventat’ un pachet de aşa-zise ‘servicii suplimentare’, în care sunt incluse facilităţi precum accesul la resursele digitale ale instituţiei sau posibilitatea de a comunica depăşirea termenului de restituire prin e-mail, chestiuni care sunt absolut elementare în anul 2022.
‘Ne întrebăm, totodată, în ce măsură prelungirea publicaţiilor împrumutate se încadrează în categoria de servicii de lux sau ar trebui ca studenţii să returneze publicaţiile împrumutate după şapte zile, pentru ca apoi să le solicite din nou, mai ales în timpul consultării acestora pentru elaborarea lucrărilor de finalizare a studiilor. Considerăm că aceasta reprezintă o facilitate de bază a oricărei biblioteci, iar instituirea unei taxe pentru o activitate care nu presupune niciun cost real dovedeşte rea voinţă pură şi un exemplu de administrare deficitară a scopului instituţiei publice’, punctează Oana Alexandra Ţînţar.
Reprezentanţii ANOSR consideră că BCU Timişoara a decis prin această atitudine să sfideze şi să încalce Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 modificată şi solicită conducerii bibliotecii ‘să îşi asume public încălcarea legii, cu toate consecinţele care derivă din aceasta’, şi să explice raţiunile pentru care preferă să ignore acest drept al studenţilor.
Întrucât bibliotecile centrale universitare se află în subordinea Ministerului Educaţiei, care le finanţează, studenţii solicită Ministerului emiterea de instrucţiuni către bibliotecile pe care le are în subordine, prin explicitarea prevederii în cauză în actele normative inferioare – regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, astfel încât modelul unor astfel de abuzuri să nu fie aplicat şi în alte zone ale ţării.
Organizaţiile studenţeşti semnatare ale comunicatului transmis AGERPRES sunt: Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT), Organizaţia Studenţilor ‘Traian Lalescu’ (OSTL), Liga Studenţilor Facultăţii de Management în Producţie şi Transporturi (Liga MPT), Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (LSFETc), Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara (OSB) Timişoara, Liga Studenţilor Chimişti din Timişoara (LSCT), European Medical Students’ Association Timişoara (EMSA Timişoara), Liga Studenţilor Farmacişti din Timişoara (LSFT), Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Sociologie din Timişoara (ASPST), Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC), Liga Studenţilor din Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării – (Liga FSC), Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara (LSFMT), Timişoara Dental Students Association (TDSA), International Association of Civil Engineering Students Timişoara (IACES Timişoara), Asociaţia de la 4 Timişoara (A4), Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara (SSMT). AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)