Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, marţi, că va propune Consiliului Local Timişoara (CLT) spre aprobare un proiect de hotărâre prin care sunt propuşi aproape 30 de tineri specialişti în domeniul Sănătăţii pentru a primi în chirie locuinţe ANL, într-un bloc nou construit în zona Ion Ionescu de la Brad.
Edilul a remarcat faptul că una dintre problemele stringente ale Timişoarei este, în prezent, lipsa de locuinţe disponibile şi, adiacent, costurile în continuă creştere ale chiriilor, lucruri de care se lovesc şi tinerii care lucrează în Sănătate.
‘Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Timişoara este lipsa de apartamente şi costul ridicat al chiriei. Avem foarte multe cereri la Primărie de la persoane care ne roagă să le repartizăm o locuinţă, dar nu avem destule spaţii în proprietate pentru a le rezolva. Tocmai de aceea, salut acest proiect pe care municipalitatea timişoreană l-a realizat împreună cu ANL. O comisie a selectat specialiştii din Sănătate care au cea mai mare nevoie de aceste apartamente noi, pe care le vor putea şi cumpăra peste un an. Ne concentrăm atenţia pe această problemă şi ne dorim ca în viitor să pornim şi alte proiecte cu ANL pentru construcţia de locuinţe pentru tineri’, a detaliat Dominic Fritz.
Ordinea priorităţii pe listă a fost stabilită pe baza mai multor criterii, cum ar fi situaţia locativă a solicitantului, vechimea solicitării sau numărul de persoane aflate în întreţinerea acestuia.
Proiectul va fi dezbătut şi votat în viitoarea şedinţă de plen a Consiliului Local Timişoara. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)