Cea de-a IV-a ediţie a Bienalei Art Encounters va prezenta online, în perioada 25-30 ianuarie, proiectul ‘Artişti români în prim-plan’, în cadrul căruia publicul îi va putea cunoaşte pe curatorii acestei ediţii, Mihnea Mircan şi Kasia Redzisz, dar şi pe o parte dintre artiştii români invitaţi: Flaviu Cacoveanu, Alice Gancevici & Remus Puşcariu, Mihaela Hudrea, Nona Inescu, Flaviu Rogojan, MONOTREMU, Vlad Nancă. ‘Palmaresul impresionant al celor doi curatori (Mihnea Mircan şi Kasia Redzisz, n.r.) alături de interesul lor pentru scena artistică din România şi din regiune, îi recomandă pentru o ediţie a Bienalei Art Encounters axată pe întărirea dialogului cu publicul şi pe sprijinirea artiştilor tineri’, declară preşedintele Fundaţiei Art Encounters, Ovidiu Şandor, într-un comunicat remi, luni, AGERPRES. Kasia Redzisz este istoric de artă şi curator la Tate Modern, iar Mihnea Mircan este curator, în prezent doctorand la Universitatea Monash, Melbourne. Ediţia din 2021 a Bienalei de artă contemporană Art Encounters va fi marcată de realitatea contextului pandemic existent şi va răspunde în mod responsabil şi empatic la această situaţie. Intitulată Our Other Us, Bienala din acest an va acorda o atenţie specială formelor de convieţuire pe care le putem proiecta, intui şi institui astăzi, concentrându-se de asemenea asupra transformărilor şi derivei care marchează percepţia de sine, individuală ori colectivă. Prima direcţie curatorială este sintetizată de Kasia Redzisz astfel: ‘How To Be Together (Cum să convieţuim) va prezenta propuneri pentru o coexistenţa plină de substanţă în lumea actuală, explorând felul în care schimbările globale afectează sistemul artei şi determină adesea un refugiu în natură, în practici inspirate de Land art şi ecologie’. Mihnea Mircan oferă câteva indicii despre cercetarea curatorială pe care o desfăşoară în prezent sub numele ‘Landscape in a Convex Mirror’ (Peisaj în oglindă convexă). Titlul expoziţiei, precum şi viziunile temporale şi spaţiale pe care le aduce împreună prin lucrările artiştilor contemporani şi relaţia acestora cu arta din trecut şi crizele prezentului, urmăresc tema vertijului. Vertij ca un modus operandi: o metodologie a atenţiei, o compoziţie de puncte de fugă, grade şi unităţi de măsură pentru direcţii, intensităţi şi viteze, transmit organizatorii. Directorul artistic al Fundaţiei Art Encounters, Diana Marincu, spune că ‘Bienala Art Encounters 2021 – Our Other Us – stă sub semnul oglindirilor şi al proiecţiilor pe care le construim cu toţii despre noi înşine, despre celălalt, despre graniţe şi distanţe, apropieri şi contacte, interior şi exterior, iar arta contemporană este reflecţia cea mai fidelă a acestor dinamici. Evenimentul din acest an va cuprinde componente distincte care vor completa demersul celor doi curatori şi vor întări colaborările şi parteneriatele instituţionale construite în ultimii ani, îmbogăţindu-le de asemenea cu noi puncte de sprijin şi de dialog’. Accentul pe care curatorii îl vor pune pe noile poziţii artistice din România şi din regiune va fi vizibil prin noile producţii special concepute pentru această ediţie şi prin programul dinamic al discuţiilor online şi offline. Aceste evenimente vor începe odată cu lansarea programului ‘Artişti români în prim-plan’ şi vor continua până la deschiderea expoziţiilor de pe 1 octombrie, dar se vor intensifica şi pe parcursul Bienalei, până pe 14 noiembrie. Expoziţiile vor cuprinde o serie de spaţii simbolice ale Timişoarei, dar şi câteva inserturi-surpriză. Bienala Art Ensounters 2021, organizată de Fundaţia Art Encounters din Timişoara, se va desfăşura între 1 octombrie – 14 noiembrie 2021 şi va fi precedată de numeroase evenimente online şi offline.