Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Timişoara, pentru contrabandă cu ţigări, după ce au descoperit în autovehiculul pe care îl conducea 750.000 de ţigarete netimbrate, în timp ce documentele certificau un transport de mere.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat, luni, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, împreună cu poliţiştii Biroului Rutier Timişoara, au descoperit, sâmbătă, 750.000 de ţigarete netimbrate, într-un autovehicul, în municipiul Timişoara, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete.
În urma verificărilor efectuate, în spatele a 20 de paleţi cu lăzi cu mere, poliţiştii au descoperit 750.000 de ţigarete netimbrate.
Întreaga cantitate de ţigarete a fost indisponibilizată şi a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă.
Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore, duminică, şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)