Un cadru didactic de la Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, luni, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru corupere sexuală a minorilor în formă continuată.
‘(Judecătorul, n.r.) admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu privire la inculpatul Băltăţeanu Doru-Marcel, cercetat pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor (…). Dispune arestarea preventivă a inculpatului Băltăţeanu Doru-Marcel pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.02.2023 până la data de 14.03.2023, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător din oficiu, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.02.2023’, arată, marţi, soluţia Judecătoriei Timişoara.
Universitatea de Vest Timişoara a reacţionat la această informaţie prezentată în presa de marţi.
‘În legătură cu recenta informaţie prezentată astăzi în mass-media, referitoare la cazul unei investigaţii deschise de procurori despre presupusele fapte ale unui cadru didactic de la Universitatea de Vest din Timişoara, instituţia noastră precizează că susţine clarificarea oricăror împrejurări de natură să aducă încălcări ale normelor etice sau ale conduitei morale, prevăzute de statutul universitarilor UVT, despre care există suspiciuni întemeiate că s-ar fi realizat în spaţiul universităţii sau în oricare altă situaţie publică. Dorim să subliniem faptul că astfel de comportamente contravin flagrant normelor şi valorilor UVT, care a urmărit întotdeauna promovarea unei conduite morale şi responsabile a membrilor săi. Susţinem în mod ferm demersul instituţiilor abilitate în cercetarea contextului în care s-au produs faptele invocate, care au stat la baza plângerii ce a declanşat investigaţia instituţiilor de anchetă abilitate din Timişoara. În funcţie de concluziile analizei, vom investiga, la rândul nostru, dacă au existat astfel de comportamente asociate cu persoana în cauză’, arată Biroul de presă al UVT.
Comunitatea Universităţii de Vest din Timişoara subliniază că promovează un set de valori şi principii academice, ale educaţiei şi cercetării, prin care ghidează generaţiile viitoare, pe care cadrele universitare sunt chemate să le recunoască şi să le apere, indiferent de context: libertatea academică, solidaritatea şi respectul reciproc, transparenţa, onestitatea, profesionalismul şi excelenţa, recunoaşterea meritului, responsabilitatea individuală şi publică.
‘Cu referire la faptele reprobabile invocate, fără a nega prezumţia de nevinovăţie de care se bucură orice persoană acuzată, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare împotriva sa, fără a influenţa în vreun fel urmărirea penală aflată în desfăşurare, însă conştienţi de rolul covârşitor pe care educaţia îl are, şi anume acela de a crea modele, Universitatea de Vest din Timişoara se delimitează ferm, explicit şi de îndată de astfel de comportamente. Condamnăm categoric astfel de incidente şi milităm permanent pentru un mediu sigur pentru fiecare persoană, în care abuzurile sau hărţuirea nu sunt tolerate. Orice comportament de acest tip contravine flagrant normelor şi valorilor universităţii, aceasta urmărind întotdeauna promovarea unei conduite morale şi responsabile a membrilor săi’, susţine UVT.
UVT va acţiona în conformitate cu prevederile legale şi regulamentare, inclusiv cu dispoziţiile care reglementează etica universitară, aşa cum a procedat în mod constant, şi rămâne preocupată în a identifica soluţii care să combată producerea unor asemenea situaţii în mediul academic, arată Biroul de presă al UVT.