Un cetăţean sirian, care avea permis de şedere temporară pe teritoriul României şi care a transportat ilegal, cu un autovehicul radiat, nouă migranţi din Bangladesh, ajutându-i să ajungă în Timişoara, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, din partea Tribunalului Timiş.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Moraviţa au depistat, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, nouă cetăţeni din Bangladesh care au încercat să intre ilegal în România, fiind ajutaţi de un cetăţean sirian cu permis de şedere temporară pe teritoriul României, arată un comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara remis, joi, AGERPRES.
Autovehiculul în care se aflau migranţii a fost oprit la intrarea în localitatea Denta, pentru verificări. Şoferul, cetăţean sirian în vârstă de 46 ani, a prezentat la control, pe lângă documentele de identitate, şi un permis de şedere pe teritoriul României. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, au fost depistaţi cei nouă migranţi, care nu aveau documente de identitate asupra lor.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că şoferul autoturismului nu deţine permis de conducere, iar autoturismul oprit figurează ca fiind radiat din circulaţie şi plăcuţele de înmatriculare provin de la alt autovehicul. Totodată, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Bangladesh, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, fiind preluate de către cetăţeanul sirian din apropierea graniţei.
Cetăţeanul sirian a precizat că intenţiona să îi transporte până în Timişoara.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii din Bangladesh, respectiv de trafic de migranţi, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat şi cu numere false de înmatriculare. Se mai fac verificări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, pentru conducătorul autoturismului.
Cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.