Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus, miercuri, arestarea preventivă pe 30 de zile a unui inculpat, cetăţean turc, pentru trafic de migranţi.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş procurorii au început, marţi, urmărirea penală faţă de un inculpat, cetăţean turc, pentru trafic de migranţi, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, remis, miercuri, AGERPRES.
În fapt, s-a reţinut că marţi, numitul K.K., cetăţean turc, a îmbarcat şi a transportat, într-o semiremorcă, 37 de persoane din Pakistan, Bangladesh şi India cu scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, în vederea obţinerii unui folos patrimonial.
Inculpatul a fost reţinut, marţi, pentru 24 ore, iar miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.