Cinci persoane au fost conduse de către poliţiştii din Lugoj la audieri, joi, în urma unei altercaţii care a avut loc între două familii din municipiu, pentru tulburarea ordinii publice şi distrugere, a anunţat Biroul de presă al poliţiei Timiş.
Poliţiştii din Lugoj au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu a avut loc o altercaţie între membrii a două familii, ulterior o persoană intrând frontal cu un autovehicul în poarta de acces a unui imobil.
De asemenea, la scurt timp, mai multe persoane ar fi aruncat cu pietre către un alt autovehicul, care se deplasa pe stradă şi aparţine uneia dintre familii. Cinci persoane au fost conduse la sediul Poliţiei din Lugoj, pentru audieri, poliţiştii efectuând cercetări în două dosare penale întocmite pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
Cercetările sunt în desfăşurare pentru a se stabili toate împrejurările comiterii faptelor şi dispunerea măsurilor legale care se impun.