AcasăStiri generaleTimiş: Conectarea dintre Aeroportul Internaţional şi autostrada A1 printr-un nou drum expres...

Timiş: Conectarea dintre Aeroportul Internaţional şi autostrada A1 printr-un nou drum expres are undă verde

Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) ‘Traian Vuia’ şi autostrada A1 vor fi conectate printr-un nou drum expres cu lungimea de şapte kilometri şi cu câte două benzi pe sens, valoarea totală estimată a investiţiei fiind de 22 milioane de euro, a anunţat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica.

Acest obiectiv de investiţii, iniţiat de liderul administraţiei judeţene, este cuprins ca proiect prioritar în Programul Operaţional pentru Transport şi a fost votat în plenul de vineri al CJ Timiş.

Administraţia judeţeană şi-a exprimat interesul ferm de realizare a investiţiei şi de susţinere a descentralizării activităţii CNAIR, deoarece are capacitatea de implementare a proiectului şi poate valorifica integral finanţarea de la Comisia Europeană.

‘Printre beneficiile proiectului care urmează a fi implementat de către Consiliul Judeţean Timiş se numără decongestionarea traficului existent, scăderea numărului de accidente, reducerea poluării fonice şi a aerului cu gaze cu efect de seră. Totodată, dezvoltarea acestui drum expres va conduce la creşterea atractivităţii judeţului pentru investiţii şi implicit pentru crearea de noi locuri de muncă şi creşterea dinamicii mediului de afaceri. Viitorul drum va avea sisteme inteligente de transport precum cel de management al traficului, camere video, comunicare şi informaţii în timp real pentru utilizatori şi administratorul infrastructurii, alături de sisteme de urgenţă’, a arătat Alin Nica.

Noul obiectiv va facilita accesul de la şi către aeroport, cu intenţia de a fi legat la reţelele principale de transport din România şi ţările vecine. În proiect este inclusă chiar şi o porţiune din Centura Timişoarei, cu scopul diversificării accesului atât la varianta ocolitoare, cât şi în localităţile periurbane.

CNAIR va asigura finanţarea investiţiei, iar Consiliul Judeţean Timiş se va ocupa de derularea tuturor procedurilor necesare pentru finalizarea proiectului, ca de exemplu elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, realizarea auditului de siguranţă rutieră, precum şi de gestionarea lucrărilor de execuţie.

‘Vor fi luate în calcul mai multe trasee. Valoarea estimată a investiţiei se ridică la 22 milioane de euro’, a punctat Alin Nica.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks