Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, marţi, o creştere aproape triplă faţă de ziua precedentă a numărului noilor cazuri de COVID-19 confirmate, inclusiv în rândul cadrelor medicale.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 436 de noi infectări cu SARS-CoV-2 (faţă de 137 raportate în ziua anterioară), din care 46 sunt în rândul minorilor, iar 13 sunt cadre medicale.
În intervalul ultimei zile au fost înregistrate şi două decese.
În prezent, în judeţ sunt active şapte focare de COVID-19, la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Timişoara (trei cazuri), Colegiul Naţional ‘Carmen Sylva’ Timişoara (cinci cazuri), la trei secţii ale Spitalului Judeţean Timişoara (16 cazuri), un centru pentru persoane vârstnice din Jimbolia (23 de cazuri) şi la Centrul Educativ Buziaş (şase cazuri). AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)