Deputatul liberal de Timiş Marilen Pirtea susţine reducerea TVA la 17%, dar corelată automat cu o creştere a gradului de colectare, precum şi reducerea CAS cu 5%, ceea ce ar aduce un câştig net de circa 320 de lei raportat la salariul mediu.
El a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că România este ţara cu cel mai ridicat grad de taxare a muncii din Uniunea Europeană.
Parlamentarul liberal a explicat că statisticile indică faptul că în trimestrul III din anul precedent s-a înregistrat o scădere economică şi se aşteaptă datele finale pentru trimestrul IV pentru a concluziona dacă poate fi vorba despre o recesiune tehnică, dacă PIB-ul ar ajunge la două trimestre consecutiv în scădere.
Marilen Pirtea susţine măsuri aciclice pentru încurajarea economiei şi a investiţiilor.
‘În condiţiile unui deficit de 9%, cum a fost în 2020, de 5% cum ni l-am propus pentru 2022 şi de 3% în 2024, în contexul în care inflaţia este una galopantă în momentul de faţă, ajungând la două cifre, măsurile ar trebui să fie aciclice, care să încurajeze economia şi dezvoltarea, adică pariul pe investiţii. Propunerea PNL de a scădea TVA la 17% este extrem de bună, pentru că ajută populaţia în întregime, dar dacă această măsură nu este corelată automat cu creşterea gradului de colectare, ea va fi o măsură iluzorie în prima fază şi nu va aduce valoarea adăugată pe care o dorim’, a spus Marilen Pirtea.
Deputatul liberal al subliniat că în momentul de faţă suntem ţara de pe ultimul loc din UE ca grad de colectare a TVA, iar dacă nu va fi eficientizată colectarea de taxe, aducerea de taxe noi ar fi ‘o măsură aberantă’.
‘România este ţara cu cel mai ridicat grad de taxare a muncii din UE. De aceea, a doua măsură, de scădere a CAS cu 5%, este una de care beneficiază toată lumea, ajută şi companiile – pentru că salariul brut este acelaşi pe care îl plătesc companiile – dar ar aduce circa 320 de lei net în plus în buzunarul fiecărui angajat. Este o măsură extrem de bună, pentru că ajută angajaţii din mediul public şi privat, creşte consumul şi ar duce la scăderea automată a inflaţiei’, a punctat Marilen Pirtea.