AcasăStiri generaleTimiş: Dezvoltarea urbană durabilă, susţinută prin proiecte şi acţiuni de Universitatea Politehnica...

Timiş: Dezvoltarea urbană durabilă, susţinută prin proiecte şi acţiuni de Universitatea Politehnica Timişoara

Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) susţine dezvoltarea urbană prietenoasă cu mediul prin proiectul ‘Gândeşte verde. Cultura dezvoltării urbane durabile’, derulat în colaborare cu Norwegian Institute of Bioeconomy Research (NIBIO) şi College of Green Development (HGUt) din Norvegia.

Prin două acţiuni recente, ‘Cultura dezvoltării urbane durabile verde – provocări tehnice, sociale şi de mediu’ şi un seminar intitulat ‘Soluţii bazate pe natură vs soluţii tehnice în dezvoltarea urbană durabilă’, iniţiativa prevede şi o şcoală de vară pe aceeaşi temă, programată pentru 19 – 23 iunie, la care sunt aşteptaţi să participe 100 de elevi, arată un comunicat al UPT remis, vineri, AGERPRES.

Evenimentele derulate pe baza acestui proiect au reunit până în prezent aproximativ 70 persoane, bucurându-se de participarea, între alţii, a lui Jannes Stolte de la Norwegian Institute of Bioeconomy Research (NIBIO), Johan Barstad şi Rhys Evans de la College of Green Development (HGUt) Norvegia, Virginia Marchetti de la Instituto Comprensivo Sandro Pertini – Martinsicuro-Italia, Galofre Fortuny Margerita, de la Escola Bernardi Tolra Catalonia-Spania. Acestora li s-au alăturat mai mulţi cercetători ai Universităţii Politehnica Timişoara, Universităţii Transilvania din Braşov şi ai Universităţii de Ştiinţele Vieţii ‘Regele Mihai I’ din Timişoara, experţi de la Primăria Timişoara, precum şi de la Administraţia Bazinală de Apă Banat, cadre didactice ale Şcolii Gimnaziale nr. 19 ‘Avram Iancu” din Timişoara etc.

Participanţii au prezentat proiecte şi soluţii de utilizare eficientă a resurselor mediului înconjurător, adoptarea de practici sustenabile pentru reducerea inundaţiilor, modalităţi prin care cultura spaţiilor verzi şi promovarea valorilor de mediu pot contribui la dezvoltarea oraşelor verzi, în contextul unei dezvoltări accelerate a tehnologiei.

Pentru a răspunde nevoilor şi aşteptărilor locuitorilor oraşului, autorităţile locale trebuie să facă faţă provocărilor în acest proces de dezvoltare durabilă verde.

Viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, le-a lansat o provocare specialiştilor invitaţi, şi anume, gestionarea deşeurilor rezultate în urma lucrărilor de construcţii, care poluează intens spaţiul verde al oraşului. El a propus şi o soluţie, astfel ca movilele din moloz să fie împădurite, generând stavile împotriva vânturilor puternice şi un nou plămân pentru Timişoara.

Inventatorul Remi Rădulescu, preşedintele Societăţii Inventatorilor din Banat, prezent la evenimente, a atras atenţia asupra costurilor pe care le implică realizarea de echipamente specifice. Pentru susţinerea acestui proiect, dar şi a altor cinci proiecte similare ale UPT, Remi Rădulescu, printr-un acord cu UPT, a convenit amplasarea Expoziţiei Culturii Bănăţene la Biblioteca UPT, astfel încât ea să fie accesibilă celor peste 13.000 de studenţii UPT, dar şi persoanelor externe UPT.

Proiectul ‘Gândeşte verde. Cultura dezvoltării urbane durabile’ beneficiază de o finanţare de 50.600 de euro din Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin granturile SEE şi norvegiene. Granturile SEE şi norvegiene reprezintă contribuţia Islandei, Liechtensteinului şi Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă şi favorabilă incluziunii, cu două obiective generale: reducerea disparităţilor economice şi sociale din Europa şi consolidarea relaţiilor bilaterale dintre statele donatoare şi 15 state UE din centrul şi sudul Europei şi statele baltice.

Cele trei state donatoare cooperează strâns cu UE în temeiul Acordului privind Spaţiul Economic European (SEE). Între 1994 şi 2014, statele donatoare au contribuit cu 3,3 miliarde euro prin scheme de granturi consecutive.

Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE şi norvegiene se ridică la 2,8 miliarde euro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks