Actorul britanic de teatru şi film Miltos Yerolemou, binecunoscut prin rolul ‘Syrio Forel’ din filmul Game of Thrones, va fi invitatul dialogului organizat online, joi, de Universitatea de Vest Timişoara (UVT) sub genericul ‘The Art of Adaptation – From Page to Stage to Screen’.
Universitatea de Vest din Timişoara continuă, astfel, seria de evenimente ‘La UVT, Cultura este Capitală’, printr-o incursiune în lumea filmului, prelegerea având scopul de a explora provocările adaptării textului scris pentru performanţă teatrală şi cinematografică, pornind de la o vastă experienţă în actorie şi regie, cu referire la rolurile sale în teatru (King Lear, Cyrano, Great Expectations, A Midsummer Night’s Dream, A Christmas Carol, The Lion, the Witch & the Wardrobe, One Flew Over the Cuckoo’s Nest, Twelfth Night, Othello, Beauty & the Beast, A Winter’s Tale; Hansel & Gretel, Comedy of Errors, Sleeping Beauty, Romeo and Juliet etc.) şi film (Becoming Elizabeth, The Crown, Game of Thrones, The Hitman’s Wife’s Bodyguard, Murder on the Orient Express, The Danish Girl, Star Wars: The Force Awakens etc.), arată un comunicat al UVT, remis, miercuri, AGERPRES.
Din această primăvară, legătura cu lumea filmului este facilitată de UVT printr-un dialog intercultural cu reprezentanţi de marcă ai celei de-a şaptea arte.
Proiectul iniţiat de lector univ. dr. Eliza Claudia Filimon şi conf. univ. dr. Luminiţa Frenţiu, cadre didactice în Colectivul de Limba şi Literatura Engleză din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a UVT, debutează în 11 martie 2021, de la ora 14.00, în Aula virtuală a Universităţii de Vest din Timişoara, evenimentul live fiind desfăşurat pe pagina oficială: https://www.facebook.com/uvtromania.
‘În perioada premergătoare anului cultural european 2023, propunem mai multe evenimente, dezbateri şi cercuri de integrare a energiilor culturale, prin care să fie readuse într-un spaţiu comun al implicării cât mai multe dintre abilităţile creatoare şi actorii semnificativi ai scenei muzicii, literelor, spectacolului şi artelor performative, de toate genurile. În cadrul acestui nou eveniment UVT, vă invităm să vă alăturaţi publicului prezent în Aula Virtuală a Universităţii de Vest din Timişoara, la întâlnirea cu actorul britanic de teatru şi film Miltos Yerolemou, joi, de la ora 14.00, într-un eveniment live, dedicat studenţilor, universitarilor şi întregii comunităţi culturale din Timişoara şi din România’, afirmă rectorul UVT, Marilen Pirtea.