Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a dotat 20 de centre sociale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) cu materiale consumabile şi alte obiecte de inventar, în valoare de aproape patru milioane lei, printr-un proiect care vizează promovarea investiţiilor în infrastructura socială.
‘Am făcut o prioritate din dotarea centrelor sociale din cadrul DGASPC Timiş cu echipamente speciale de protecţie şi prevenţie deoarece protejarea persoanelor aparţinătoare grupurilor vulnerabile şi a personalului care asigură îngrijirea acestora din cadrul centrelor sociale este foarte importantă. Cu sursele de finanţare atrase am reuşit consolidarea capacităţii de reacţie şi răspuns în timp util la orice criză sanitară cauzată de răspândirea unui virus’ a declarat, luni, Marian Constantin Vasile, administratorul judeţului Timiş.
Cu banii obţinuţi din finanţarea prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020 au fost achiziţionaţi şase roboţi inteligenţi pentru dezinfecţie cu UV, 24 de termoscanere (sisteme de detecţie cu infraroşu pentru măsurarea temperaturii corpului uman) şi 62 termometre digitale non-contact cu infraroşu.
În cadrul aceluiaşi proiect au fost cumpărate măşti, mănuşi, combinezoane de protecţie, dezinfectanţi, soluţii de dezinfectare, alcool sanitar şi covoare de protecţie cu soluţia aferentă, de care vor beneficia 10 centre pentru protecţia persoanelor adulte şi alte 10 centre pentru protecţia drepturilor copiilor.