Free Porn
xbporn
AcasăStiri generaleTimiş: Două persoane au murit după ce autoturismul în care se aflau...

Timiş: Două persoane au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren

Două persoane au murit, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren în zona comunei Dumbrăviţa din judeţul Timiş.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, accidentul s-a produs la ieşirea din comuna Dumbrăviţa spre autostrada A1.

La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi o autospecială de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

‘În accident au fost implicate un autoturism şi un autotren, cu patru persoane implicate. În urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care două persoane, încarcerate în autoturism, au fost declarate decedate’, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.

Conform aceleiaşi surse, a treia victimă, şoferul autotrenului, a refuzat transportul la spital, iar o femeie, pasager în autotren, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks