AcasăStiri generaleTimiş: Dr Virgil Musta, acuzat de ANI de conflict de interese, spune...

Timiş: Dr Virgil Musta, acuzat de ANI de conflict de interese, spune că nu a creat prejudicii şi nu a luat foloase necuvenite

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Dr. Victor Babeş’ din Timişoara, dr Virgil Musta, a reacţionat, marţi, faţă de acuzaţia de conflict de interese adusă de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), el susţinând că nu a produs prejudicii şi nu a luat foloase necuvenite şi că are convingerea că justiţia va elucida corect toate acuzaţiile la adresa lui.

‘Au apărut în ultimul timp în spaţiul public mai multe acuzaţii care mi se aduc. Nu am dorit să comentez absolut nimic până acum, nu pentru că acuzaţiile ar fi adevărate, ci pentru că, orice aş spune, vorbele mele vor fi probabil fără rost pentru cei care mi-au pus deja o etichetă. Din respect pentru toţi cei care nu s-au grăbit totuşi să şteargă repede cu buretele tot ceea ce am încercat să fac în perioada pandemiei pentru a ajuta oamenii, pentru a salva vieţi şi nu pentru a mă îmbogăţi, spun doar că în afară de munca foarte intensă de la spital, m-am implicat absolut voluntar, în multe proiecte tocmai pentru a-mi pune experienţa în slujba comunităţii, pentru a ajuta medicii sau pacienţii şi am încercat să transmit publicului, pe un limbaj cât mai simplu, tot ceea ce am învăţat despre evoluţia total necunoscută a COVID-19 la acea vreme, astfel încât să poată beneficia de aceste informaţii cât mai multă lume. Nu am produs prejudicii şi nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea că justiţia va elucida corect toate acuzaţiile care mi se aduc’, afirmă dr Virgil Musta, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis luni AGERPRES, la data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia Virgil Musta şi fratele acestuia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia lui este medic specialist, a încheiat un contract de prestări servicii medicale şi actele adiţionale aferente cu spitalul în cadrul căruia Musta exercită funcţia de şef secţie, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din acelaşi act normativ.

Recent, Virgil Musta a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar legat de folosirea resurselor Spitalului ‘Victor Babeş’ din Timişoara la prelucrarea de teste COVID-19 în beneficiul clinicii sale private. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks