AcasăStiri generaleTimiş: Droguri descoperite la Vama Moraviţa într-un autoturism în care se aflau...

Timiş: Droguri descoperite la Vama Moraviţa într-un autoturism în care se aflau doi cetăţeni germani

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moraviţa efectuează cercetări în cazul a doi cetăţeni din Germania asupra cărora au fost descoperite mai multe substanţe interzise, urmând ca dosarul să fie declinat către DIICOT Timiş, pentru continuarea cercetărilor şi luării măsurilor legale care se impun.

Biroul de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Timişoara a anunţat, miercuri, că în Vama Moraviţa s-a prezentat în ziua precedentă, pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism, un bărbat cu cetăţenie germană, în vârstă de 25 de ani, având ca pasager o femeie de aceeaşi vârstă.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor şi a autoturismului, descoperindu-se în bagajele personale, nedeclarate, ambalaje şi recipiente cu diverse substanţe susceptibile a fi substanţe stupefiante şi halucinogene (muguri de canabis, ciuperci), respectiv, tipuri de dispozitive ‘grinder’ conţinând resturi de substanţă vegetală de culoare verde oliv, susceptibil a fi canabis, pungi ‘zip-lock’ care conţin diverse cantităţi de substanţă susceptibilă a fi canabis, pungi de hârtie cu substanţe susceptibile a fi canabis şi ciuperci halucinogene.

‘Cu privire la cele descoperite, pasagera a declarat faptul că este consumatoare ocazională şi că a achiziţionat substanţele din Germania pentru consum propriu. Existând suspiciuni că şoferul a condus autoturismul fiind sub influenţa substanţelor psihoactive, a fost solicitată prezenţa unui echipaj din cadrul Serviciului Rutier Timiş pentru efectuarea testării rapide cu echipamentele din dotare, rezultatul fiind negativ’, se menţionează într-un comunicat al ITPF Timişoara.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară de droguri de mare risc fără drept şi cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, dosarul urmând a fi declinat procurorului DIICOT Timiş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks