Poliţiştii timişoreni au identificat bărbatul care a găsit drona abandonată a documentaristului Charlie Ottley, care i-a fost furată într-un parc ultracentral din municipiul Timişoara, duminică seara, de către trei minori, şi îi va fi restituită proprietarului în cursul zilei de marţi.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat, marţi, că după ce au fost depistaţi cei trei bănuiţi de comiterea furtului din Parcul Civic, luni după amiaza, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au continuat investigaţiile, iar la scurt timp, în aceeaşi zi, a fost identificat şi bărbatul care a găsit drona abandonată pe strada I.C. Brătianu din Timişoara.
‘Bărbatul a fost contactat de noi şi a predat drona poliţiştilor în cursul zilei de marţi, urmând ca aceasta să fie înmânată aparţinătorului. Conform legii, persoana care a găsit drona o putea înapoia în decurs de 10 zile’, a precizat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara au reuşit identificarea şi depistarea, în zona Pieţei 700, a celor trei minori (doi băieţi şi o fată), cu vârste cuprinse între 10 ani şi 14 ani, bănuiţi că ar fi sustras drona şi alte echipamente de filmare aflate într-un rucsac în timp ce Charlie Ottley era pe o bancă din Parcul Civic.
Documentaristul britanic se află la Timişoara pentru filmări de promovare a municipiului şi a judeţului, într-un proiect dedicat programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)