Peste 50 de lucrări de pictură şi de sculptură, care au fost realizate în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Atelierului de creaţie de la Gărâna, în perioada 22 iulie – 14 august, vor fi expuse pe simezele Muzeului Naţional al Banatului (MNB), de marţi.
Lucrările le aparţin unor artişti din ţară şi din străinătate, artişti consacraţi, dar aflaţi şi la început de drum, pentru care Atelierul de creaţie de la Gărâna reprezintă inspiraţie, relaţionare şi conectare, transmite MNB, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
La ‘Gărâna 2022 – Atelier de creaţie’ au participat 17 artişti, respectiv: Dacian Andoni, Ambrus Aport-Nimbert, Aura Bălănescu, Daniela Constantin, Incze Mozes, Toma Libotyan, Madar Reka, Doina Mihăilescu, Cosmin Moldovan, Nagy Gabor, Nadas Alexandra, Laurian Popa, Diana Serghiuţă, Petrică Ştefan, Tamas Attila, Varga Melinda, Miki Velciov.
Rezultatele muncii tuturor acestor artişti şi creaţiile lor vor fi expuse în mansarda B1 a Bastionului Theresia (MNB), de marţi până duminică, între orele 10,00 şi 18,00, până în 5 decembrie.