Compania de termoficare Colterm din Timişoara, aflată în insolvenţă, a început inventarierea tuturor branşamentelor din municipiu, iar datele parţiale arată că în ultimii şapte ani s-au debranşat de la sistemul centralizat de încălzire peste 10.000 de abonaţi, doar în acest sezon rece fiind descoperite 1.400 de debranşări, dintre care 400 sunt ilegale, a declarat, luni, liderul de grup al consilierilor social-democraţi din Consiliul Local Timişoara, Radu Ţoancă.
Cei care s-au debranşat de la Colterm şi-au montat centrale proprii pe gaz.
‘Din cele 4.200 de branşamente ale Colterm din Timişoara – însumând 52.000 de abonaţi individuali – au fost verificate în ultima perioadă 1.400. Rezultatul acestei inventarieri parţiale – care se va finaliza în perioada următoare la toate branşamentele din oraş – a fost unul şocant: peste 400 de debranşări ilegale de blocuri întregi, apartamente sau case individuale. Din calculele specialiştilor, au ieşit din sistemul centralizat de termoficare fără să anunţe, între 10.000 şi 12.000 de familii, care şi-au montat centrală proprie pe gaz. Ritmul debranşărilor ilegale s-a intensificat în acest sezon rece, pentru că oamenii îngheaţă în propriile apartamente, copiii se îmbolnăvesc în şcoli, iar bolnavii în spitale, plătind preţul viziunii primarului Fritz de a lăsa Colterm fără cărbune peste iarnă şi apoi de a plafona temperatura din reţelele companiei pentru a face economii la gaz’, detaliază Radu Ţoancă într-o postare pe Facebook.
Consilierul local PSD subliniază că ceea ce este însă cu adevărat periculos pentru timişorenii abonaţi la Colterm este totala incapacitate şi neputinţă managerială a administraţiei, care, pentru ‘dezastrul’ produs de ea însăşi, doar se lamentează şi învinovăţeşte fostele administraţii, Guvernul şi vechile partide politice. În schimb, susţine el, administraţia Fritz ‘nu a livrat nimic concret care să salveze sistemul centralizat de energie din oraş’.
‘Nu au pus bazele unei noi companii locale care să preia treptat reţelele de distribuţie, abonaţii, eventualele fonduri europene sau guvernamentale care se vor aloca în acest domeniu. Spre exemplu, dacă mâine un municipiu de talia Timişoarei ar putea primi investiţii europene sau guvernamentale pentru modernizarea sistemului energetic de 100.000.000 de euro, aceşti bani nu ar ajunge aici, pentru că nu există o companie locală fiabilă, o strategie coerentă în privinţa sistemului centralizat de energie termică, studii serioase şi finanţabile de fezabilitate – nu din acelea produse de firmele useriste de apartament, cu zero angajaţi pentru sifonarea banului public’, mai susţine consilierul social-democrat.