Pompierii din cadrul ISU Timiş au intervenit, luni, pentru stingerea unui incendiu produs într-o locuinţă în comuna Cenad, fără victime umane.
La sosirea echipelor de intervenţie s-a constatat că incendiul a izbucnit la nivelul unei anexe, extinzându-se la casa cu mansardă. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp din anexă şi 300 mp la nivelul locuinţei. În urma incendiului au ars obiecte de mobilier, bunuri electrice şi electrocasnice depozitate la mansardă, acoperişul pe structură din lemn şi învelitoare din tablă, a anunţat Biroul de presă al ISU Timiş.
Pompieri Sânnicolau Mare au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD. În sprijin au acţionat pompierii voluntari ai comunelor Cenad şi Dudeştii Vechi.
Pompierii au salvat parterul locuinţei şi suinele din gospodărie.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit la nivelul anexei care adăpostea camera tehnică.