O comisie formată din reprezentanţi ai ISU şi ai Poliţiei Timiş a stabilit că degajările mari de fum care s-au produs în Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’ din Timişoara, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost cauzate de defectarea unui aparat electric de purificare a aerului din camera tehnică a Compartimentului Transplant Medular, a anunţat ISU Timiş.
‘Incidentul s-a produs în camera tehnică, situată la etajul I al imobilului, din cadrul Compartimentului Transplant Medular, iar cauza probabilă a incendiului, care a dus la degajări mari de fum la nivelul etajelor I şi II ale spitalului, a fost defectarea pe timpul exploatării a unui aparat electric de purificare a aerului’, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
Un număr de 42 de copii au fost evacuaţi în cursul nopţii de la Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’ din Timişoara, în urma degajării de fum la două etaje ale clădirii, fiind transferaţi pe alte secţii ale unităţii sanitare şi la mai multe spitale din oraş, dintre care şase au fost intubaţi, iar unul dintre micuţi avea insuficienţă respiratorie.
Începând cu ora 2,20, a fost dezactivat Planul Roşu de intervenţie.
Cei 42 de copii au fost transferaţi la alte unităţi sanitare din Timişoara cu ajutorul a trei autosanitare SMURD, şapte ambulanţe SAJ, două autospeciale de transport personal şi victime multiple şi un microbuz de transport persoane din cadrul ISU Timiş.
Astfel, 17 copii au fost transferaţi pe Secţia de Chirurgie pediatrică a aceluiaşi spital, dintre care un pacient intubat transferat de către personalul spitalului; 16 copii au fost transferaţi la Maternitatea Bega, dintre care cinci au necesitat administrarea de oxigen pe timpul transportului; şapte copii transferaţi pe Secţia de prematuri a Spitalul de Copii Louis Ţurcanu; doi copii au fost transferaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Dr. Victor Babeş’ Timişoara, dintre care, un pacient cu COVID-19 şi un pacient cu insuficienţă respiratorie.
Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare, menţionează sursa citată.
Odată cu cei 42 de copii au fost evacuaţi şi 41 de părinţi. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)