AcasăStiri generaleTimiş: Liga AC LABS a Universităţii Politehnica Timişoara, la startul unui nou...

Timiş: Liga AC LABS a Universităţii Politehnica Timişoara, la startul unui nou proiect

Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC) a Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) lansează ce-a de-a XII-a ediţie a proiectului Liga AC LABS (Laboratoare Aplicate în Beneficiul Studenţilor), online, în cadrul căruia studenţii îşi pot testa şi îmbunătăţi cunoştinţele dobândite în cadrul facultăţii. Evenimentul se desfăşoară în perioada 20 februarie – 4 iunie. Companiile de IT&C din Timişoara vor susţine testări şi laboratoare de-a lungul semestrului al doilea din acest an universitar, iar ediţia aduce 19 companii partenere, peste 25 de laboratoare şi mai mult de 300 de locuri disponibile, unde se pot înscrie studenţii din Timişoara care sunt pasionaţi de IT, arată un comunicat al UPT, transmis, joi, AGERPRES. Studenţii au ocazia să experimenteze emoţiile unui interviu tehnic online şi să facă cunoştinţă cu cerinţele şi tehnologiile folosite în producţie. Deschiderea proiectului (prezentarea laboratoarelor) Liga AC LABS va avea loc în data de 22 februarie, ora 14.00, pe platforma socială Discord, dar şi pe paginile de Facebook şi YouTube ale proiectului. În cadrul evenimentului, reprezentanţii celor 19 companii partenere îşi vor prezenta laboratoarele şi temele acestora. Proiectul este structurat în cinci intervale, respectiv, Prezentarea laboratoarelor (luni, 22 februarie); Înscrierea studenţilor (20 februarie – 25 februarie); Testele şi interviurile (27 februarie- 12 martie); Confirmarea participanţilor (15 martie- 19 martie); Desfăşurarea laboratoarelor (22 martie – 4 iunie). Pentru informaţii suplimentare, poate fi vizitat site-ul proiectului: https://labs.ligaac.ro/, iar pentru a fi la curent cu cele mai noi activităţi, se poate urmări pagina de Facebook: https://www.facebook.com/ligaaclabs cât şi contul de instagram: https://www.instagram.com/ligaaclabs/.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks