La Bastionul Theresia din Timişoara, ridicat în urmă cu aproape trei veacuri şi care face parte din sistemul de fortificaţii de tip Vauban târziu, fiind cel mai mare dintre cele nouă bastioane ale Cetăţii Timişoara (Carol, Francisc, Therezia, Iosef, Hamilton, Castelul, Mercy, Eugeniu şi Elisabeth), au fost finalizate lucrări majore de reparaţii, făcându-l mai atractiv pentru turişti, în anul Capitalei Culturale Europene.
Investiţia de peste 1,6 milioane lei a fost asigurată de Consiliul Judeţean (CJ) Timiş, care administrează Bastionul Theresia.
A fost curăţat şi reparat pavajul de piatră naturală, s-au reabilitat platformele pietonale din lemn şi au fost curăţate şi reparate zidurile. Totodată, s-a lucrat şi la tencuielile şi zugrăvelile exterioare.
‘Bastionul este acum mai atrăgător pentru turişti. Ne prezentăm în 2023 cu un obiectiv demn de o Capitală Europeană a Culturii, un spaţiu îngrijit şi pus la punct, aşa cum ne place să vedem în marile oraşe europene. (…) Punem accent pe mentenanţă, pentru că este mult mai eficient şi ieftin să întreţii, decât să repari’, a declarat, marţi, preşedintele CJ Timiş, Alin Nica.
Revitalizarea Bastionului este una dintre priorităţile administraţiei judeţene, una dintre primele măsuri fiind creare unui regulament de organizare şi funcţionare, pentru îmbinarea eficientă a activităţii culturale cu serviciile HORECA, spaţiile fiind închiriate diferiţilor furnizori prin licitaţie publică.
Bastionul Theresia reprezintă ruinele vechii cetăţi a Timişoarei şi a fost construit în anii ’30 ai veacului XVIII, în stil baroc, servind ca depozit de grâne. Ulterior, în anii 1758 – 1790, aici a avut reşedinţa Episcopia Romano-Catolică, până la începutul secolului trecut, după care Bastionul şi-a deschis porţile, adăpostind mai multe ateliere şi depozite, o şcoală de ucenici, una de echitaţie, o şcoală de etnografie, o şcoală de scrimă, o tipografie, internate şcolare ori arhivele statului. După 1970, aici au fost mutate colecţiile de etnografie bănăţeană ale Muzeului Banatului, un muzeu tehnic, colecţiile vechi ale Bibliotecii Judeţene.
Bastionul a mai fost reabilitat şi în anul 2010, printr-un proiect european Phare, lucrarea de atunci fiind realizată de constructorul care a refăcut şi Castelul Neuschweinstein, din apropiere de Munchen. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)